ȘtiriTransport

România se confruntă cu o criză uriașă de șoferi profesioniști.

Companiile recrutează masiv din India pentru a acoperi lipsurile

monitorizare gps

România traversează una dintre cele mai severe crize de personal din transporturi din întreaga Uniune Europeană. Potrivit Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), țara are nevoie urgentă de 70.000 de șoferi de camion, iar deficitul total de conducători auto – incluzând șoferi de TIR, autobuze, autocare și taxiuri – depășește 150.000 de persoane.​

Această lipsă acută de forță de muncă a forțat numeroase companii românești din transport și logistică să caute soluții în afara Europei, apelând la TAKT Recruitment, o firmă specializată în recrutarea de personal din Asia. În 2025, șoferii profesioniști din India au devenit printre cei mai căutați candidați, grație pregătirii lor tehnice, disciplinei și disponibilității de a lucra pe termen lung.​

Cererea pentru șoferi străini, în creștere explozivă

În ultimul an, cererea de șoferi străini a crescut de 3-4 ori față de anii anteriori, arată datele TAKT Recruitment. Angajatorii caută în principal șoferi cu permis categoriile C, CE, D și DE, pentru transport de marfă intern și internațional, precum și stivuitoriști pentru activități logistice de manipulare a mărfurilor. Totodată, firmele românești susțin că șoferii indieni sunt disciplinati, vorbesc limba engleză și oferă stabilitate în perioadele de vârf, întrucât nu au aceleași sărbători legale ca angajații locali, lucru care le permite să lucreze mai constant.​

Cosmin Șerban, Managing Director & Co-Founder al TAKT Recruitment, explică: „Nevoia de șoferi profesioniști este în continuă creștere – atât pentru transportul de marfă, cât și pentru cel de persoane. Cea mai mare cerere vine din zona transportului internațional de marfă, în special pentru cursele din țările Uniunii Europene. Lipsa șoferilor și rotația rapidă a personalului creează dificultăți majore în zona operațională – multe companii nu își pot onora comenzile la timp sau sunt nevoite să refuze noi contracte, deși dispun de camioane și clienți”.​

Europa, o piață în criză de 500.000 de șoferi

Problema nu este una locală. Conform Uniunii Internaționale a Transportului Rutier (IRU), Europa se confruntă cu un deficit de aproape 500.000 de șoferi profesioniști, cifră care ar putea crește la 745.000 până în 2028 dacă nu se adoptă măsuri structurale. În plus, în următorii cinci ani, peste 3,4 milioane de șoferi vor ieși din câmpul muncii, exacerband lipsa resurselor umane calificate din transporturi.​

În România, efectele sunt deja palpabile: numeroase companii sunt nevoite să refuze contracte sau să reducă flotele active, nu din lipsă de cerere, ci din lipsă de personal calificat. În același timp, industria rămâne una dintre cele mai importante pentru economia țării, contribuind semnificativ la PIB și la comerțul internațional.​

India – partener strategic pentru transportul rutier românesc

India a devenit în 2025 o sursă strategică majoră de șoferi profesioniști pentru România și alte state din Europa Centrală și de Est. Mulți dintre șoferii indieni provin din regiunea Punjab și au experiență anterioară în țări precum Dubai, Qatar sau Oman, unde au lucrat în transporturi comerciale. Înainte de plecare, aceștia sunt evaluați și instruiți în centre specializate, unde urmează cursuri privind legislația românească și europeană a transporturilor.​

Această tendință marchează începutul unei noi ere în segmentul transportului rutier românesc, bazate pe diversificarea resursei umane internaționale și pe adaptarea companiilor la un context global în care mobilitatea personalului devine esențială pentru supraviețuirea afacerilor.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button