Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează participanții la trafic că luni, 24 iunie 2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Ilfov și București. Aceste măsuri sunt necesare din cauza temperaturilor extreme, care se vor situa între 33 și 37 de grade Celsius.
Totodată, reamintim conducătorilor auto că de Rusalii, luni, 24 iunie 2024, sunt instituite restricții de tonaj (peste 7,5 tone) și pe A2, DN7 și DN39.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, CNAIR va actualiza acest comunicat.
Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 din Ordonanța de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, care permit administratorului drumului să interzică temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
- vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturilor funerare;
- transporturilor poștale;
- transporturilor de echipamente de prim ajutor;
- transporturilor pentru distribuire de carburanți;
- transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată;
- transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
- transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturilor cu vehicule specializate destinate salubrizării;
- transporturilor de apă îmbuteliată;
- transporturilor de produse provenite din exploatări agricole;
- transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33 și 021/9360, sau accesând www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale, precum și pagina de Facebook CNAIR.




